Țara
suspendată în arborii de fier, așa era cunoscută această țărișoară din
Mările Apropiate. Popor desprins din neamul lui Krost au părăsit insulele
mărețului rege de multă vreme pe spinările largi ale Acvilelor Santinelă din
acea țară îndepărtată. Nota dominantă a acestor Țărmuri o dau arborii de fier!
Pe timp de pace sau de război, acești copaci fantastici au ținut loc de cămin
locuitorilor celor două insule grație Smaraldului care emană inteligență
viețuitoarelor necuvântătore.
Din Cronicile Înțelepților
Simfonia
tăcută a valurilor din proximitatea Țărmurilor Apropiate a fost întreruptă de
strigătul strident al Acvilelor Santinelă. Falnicele păsări cu pene roșii
păreau că iau foc când țipau de la distanță mare. Goreh ținea în continuare
cârma „Viteazului mărilor” și admira zborul în cercuri largi ale mărețelor
păsări roșii deasupra ambarcațiunii. Înaintau ușor cu cele două pânze ridicate
în dimineața care tocmai începea. Micuța corabie părea, de pe îndepărtatele
țărmuri înalte, o pată mică albă pe o întindere nesfârșită albastră.
Acvilele Santinelă țipau în
continuare ducând semnalul până pe uscat. De acolo înțeleptul Nehoiu avea să-l
transmită mai departe până la Regele Rost.
Ucenicul, care până atunci dormise liniștit, făcu ochii
mari:
- Acestea sunt Acvilele
din Țărmurile Apropiate?
- Da. Deja ne-au
anunțat prezența în apele lor. Vom face o călătorie până la Palatul regelui
Rost. Fii pregătit!
În scurt timp un nor
alb începu să se formeze la distanță apreciabilă față de corabia lor. Apoi
acesta creștea pe măsură ce se apropia tot mai repede până ce i-a învăluit cu
totul.
- E felul înțeleptului Nehoiu de
a ne spune „Bun venit!” Stai liniștit, vorbi blând Goreh. O să avem ocazia să
vedem de sus Țărmurile Apropiate.
Ucenicul, respira din
ce în ce mai rar. Senzația aceea de înălțime care creștea-creștea îl făcea
să-și țină respirația nesperat de mult. Odată încheiată urcarea aceea rapidă,
se liniști și admiră în toată splendoarea răsăritului de soare cele două insule
care formează Țărmurile Apropiate. Lumina roșiatică a soarelui proiectată pe o
suprafață verde căpăta nuanțe fantastice în ochii celor doi. Citise despre
acestea în Cronicile Înțelepților și acum își amintea câteva informații despre
ele și locuitorii lor. Le vedea clar așa cum și le imaginase când lecturase
acele pagini. Vedea clar insula principală, alungită de la est la vest
acoperită de o mare de verdeață: coroanele arborilor de fier. Arbori uriași
care cresc peste 1000 de ani și care se înalță până la nori. Urmașii lui Krost,
odată plecați din țara de origine, au adus cu ei și semințele acestor arbori
inteligenți care cresc repede și protector pentru locuitorii din ei. Au adus și au dezvoltat un adevărat cult pentru acești arbori. Însuși palatul lui Rost este
camuflat în patru astfel de copaci apropiați. Prin mijlocul palatului se
dezvoltă un exemplar rarisim din copacul legendar cu Fructe Rare. Fantasticele
fructe sunt bogate în substanțe nutritive, suculente, înlocuiesc hrana clasică
având și rolul de a încetini procesul de îmbătrânire al oamenilor! De sus,
Ucenicul simțea aroma specială a acestor fructe închipuindu-și-le mari și
roșii.
Cu cât se apropiau mai
mult de suprafața insulei, arborii își desfăceau crengile mari și dese lăsând
un culoar pe care cei doi alunecau ușor până în fața Palatului lui Rost.
Era imens, neînchipuit
de mare. Ziceai că este cât o așezare întreagă. Așa suspendat între crengile
copacilor părea o citadelă plăsmuită de imaginația celui mai îndrăzneț mag al
Ținutului acestuia. Crengile copacilor se dădeau într-o parte și alta
orchestrat așa încât, pe rând, fiecare parte a Palatului să poată fi admirată
atât pe orizontală, cât mai ales pe verticală. Nu știai unde începe și unde se
termină această clădire miraculoasă.
- Bine ai venit, bătrâne Goreh! Îl
întâmpină regele Ținuturilor Apropiate.
- Bine v-am găsit, mărețe rege,
vorbi solemn Înțeleptul înclinându-se în fața suveranului. Se întâlnise cu
regele și în urmă cu 15-20 de ani, dar suveranul părea neschimbat. Doar ținuta
imperială, verde, căci verdele este culoarea casei regale, ca și smaraldul care
păzește acest ținut, doar ținuta s-a schimbat după moda timpului. Un coif mare
strălucitor acoperă aproape toată fața lunguiață a regelui. Pelerina verde pal
îi atingea pământul pe care pășea cu pași mari și siguri. Zâmbetul era nelipsit
de pe fața rumenă și rotundă a suveranului. Primește mărețe rege acest dar din partea Regelui nostru, Fort
- Mi-a spus magul Nehoiu că ai
pornit în misiunea Înțelepților din Arhipelagul Celor Trei Insule. Îți urez
noroc ție și ucenicului tău!
- Mulțumim, mărețe Rost. La un semn
al regelui porniră împreună pe culoarul larg al palatului spre una din sălile
în care erau poftiți solii celorlalte ținuturi. Ucenicul nu se mai sătura
privind admirativ decorațiile în relief de pe pereți, ferestrele romboidale,
mobilierul din lemn inteligent care se comportă atât de interesant: uși care se
deschid și se închid singure, scaune și canapele comode care i-au conturul
celui care se așează pe ele confortându-l după bunul plac al acestuia. Și
oamenii din jur deși erau maturi aveau un chip strălucitor cu o piele lipsită
de riduri. „Fructele rare fac minuni pe aici. Toți par tineri” gândi copilul.
- Ai o mare responsabilitate,
Ucenicule! De la tine se cer multe de acum încolo! Îi vorbi regele în timp ce
se deplasau domol spre una din sălile palatului.
- De la mine? Eu sunt doar un
copil! Ne bazăm cu toții pe Înțeleptul Goreh! Răspunse prompt micuțul. „Ce pot
face eu la opt ani și jumătate?”
- Ești un copil dar o să crești și
o să înveți multe în călătoria asta, îi spuse Nehoiu care era deja în cameră cu
alți consilieri când au intrat ei.
- Vrem să distrugem blestemul care
s-a abătut asupra noastră în urmă cu mult, mult timp. Pentru aceasta avem
nevoie de ajutorul vostru, bunule Rost!
- Și noi suntem interesați de
misiunea voastră. Încercăm să-i ținem departe pe magii răi de aceste ținuturi.
Aș vrea să scăpăm cu toții de vrăjile celor din Insula Neagră. Dar până acum
nimeni nu a reușit să ajungă până la ei. Toți cei care au pornit în căutarea
lor au pierit! O parte din hărțile noastre vi le putem arăta, Înțeleptule. Sigur
o să vă fie de ajutor. La un semn, un consilier întinse pe masă o hartă a
Ținuturilor Apropiate și a celorlalte insule din apropiere: Arhipelagul
Dragonilor și Țara lui Vlad. Pe hartă erau trasate și turbioanele periculoase
pe care orice navigator este obligat să le evite. Ucenicul nu-și putea lua
privirea de la acele vîrtejuri în formă de opt care se roteau alene pe lângă
insulele alungite din jurul Ținuturilor Apropiate. Păreau atât de vii încât îl
apucă amețeala privindu- le atât de intens.
-
Printre aceste insule și insulițe trebuie să fie și Insula Neagră,
dragii mei, arătă regele cu un gest larg pe o mare porțiune de hartă. Nimeni nu
a dat de această insulă blestemată, dar trebuie să fie pe undeva prin
Ținuturile Cețurilor Dese.
- Da, pe acolo trebuie să fie,
încuviință și bătrânul Goreh. În Ținuturile acelea cețoase s-au rătăcit mulți
navigatori. Unii nu s-au mai întors niciodată. Și nu doar insulițele astea
ascuțite și tăioase sunt de vină! Ucenicul le și vedea ca pe niște degete
subțiri ieșite din Marea Galbenă. În mintea lui se petrecea ceva ciudat imediat
ce-și aruncă privirea într-un loc sau altul de pe insulă. Acum vedea o mulțime de corăbii sfărâmate pe
fundul acelei mări. Dacă privea mai intens acele rămășițe putea desluși destul
de clar numele corăbiilor: Armura,
din Ținuturile Îndepărtate sau Pescărușul
Nemuritor, din Țărmurile de Gheață. Ba mai mult îi apăreau în minte numele
și chipurile celor înecația acolo! Cu toate acestea nu spuse nimic. Ascultă mai
departe cu mare atenție tot ce se discuta în jurul acelei hărți.
- Ai deslușit ceva, Ucenicule? Îl
întrebă Înțeleptul Goreh care presimțea ceva.
- Nu. Parcă m-a luat așa o
amețeală. Înțeleptul îl privi cu subînțeles și continuă:
- Harta asta ne-a fost foarte
utilă. O vom ține minte și o voi aminti în Cronicile mele, mărețe Rost.
- Sperăm cu toții să-i descoperiți
și să-i doborâți pe barbari!
- Noi, Înțelepții din Arhipelagul
celor Trei Insule, avem îndatorirea de a porni în căutarea acestor magi și de a
distruge vrăjile care ne țin subjugați de atâta și atâta timp. În sală și-au
făcut apariția două tinere îmbrăcate în costume tradiționale albastre din cap
până-n picioare. Purtau în mâini tăvi pe care erau așezate în farfurioare albe
bucățele cubice dintr-un fruct galben roșiatic.
- Vă rog să serviți. Fructele rare!
„Uaau! Întinerim cu toții dacă le
mâncăm! Eu cred că voi rămâne tot așa, dar Goreh se va simți mult mai bine,
sunt sigur!” Fără să mai aștepte vreo invitație, Ucenicul apucă furculița și
gustă o primă bucățică. Închise ochii și simți cum seva dulce coboară în tot
trupul său. „Asta trebuie să fie. Devin mai tânar!” Privi spre Goreh care
servea rar câte o bucățică de parcă aștepta să-și facă efectul.
- Este foarte gustos fructul acesta
rar. L- am consumat doar în stare uscată de câteva ori, comentă Înțeleptul.
- Nu ne permitem să-l exportăm
altfel. Semințele acestor arbori reprezintă cel mai mare secret al nostru. Dacă
ar ajunge în mâinile magilor negri ar fi un dezastru!
- Așa este, mărite Rege...Eu nu vă
cer aceste semințe, ci doar să consult Smaraldul din Ținuturile Apropiate!
Puterea magilor negri ar trebui să pălească în prezența pietrelor prețioase pe
care le aveți.
- Smaraldul nostru este sub
protecția Magiei Supreme și a Înțelepților din Ținuturile Apropiate. Dacă acest
consult este util misiunii voastre, ei bine, consultați-l! Vă las în grija
bătrânului Nehoiu. Spunând acestea, regele Rost se retrase însoțit de suita sa
de consilieri.
Simțindu-se eliberat de eticheta de
la palat, Goreh zâmbi imediat ce ieși din nou la aer. Trase aer în piept și
privi în jur. Se afla la peste 100 de metri înălțime față de suprafața
accidentată a insulei. Porniră alături de vechiul său prieten și de Ucenic pe
aleea care se desfășura în fața lor, printre ramurile gigantice ale arborilor
de fier. Poteci nebănuite li se deschideau în față dar dispăreau discret în
urma lor. Pășeau pe frunze gigantice care se aplecau în fața lor și apoi se
arcuiau ducându-i sus de tot pe alte crengi suspendate. Ucenicul înțelegea din
ce în ce mai bine de ce acești copaci sunt numiți „ inteligenți”. S-au oprit
lângă o căsuță rotundă ca un dovleac suspendat într-unul dinte copacii aceia
gigantici. Părea o căsuță oarecare, din bârne verticale de lemn grena, cu două
ferestre mici și un hogeag prăpădit. Acoperișul din șindrilă uzată năpădit de
mușchi și licheni părea o pălărie uzată aruncată la întâmplare. Bizar era că nu
avea nicio intrare evidentă. Abia când Nehoiu s-a apropiat de ea, cu toiagul în
mâna dreaptă și a rostit câteva cuvinte neînțelese, o intrare s-a ivit în
partea dreaptă, lângă una din ferestre. Au intrat toți trei și în urma lor
intrarea a dispărut.
Ucenicul s-a oprit lângă Înțeleptul
Goreh și a așteptat tăcut lângă perete.
- Vino aici, prietene! Trebuie să
spunem formula împreună...
Ucenicul privea fascinant
spectacolul din fața lui. Cei doi bătrâni s-au prins de mâini și au rostit mai
multe formule într-o limbă tainică. Dintr-un vas de sub masa din lemn masiv, a
început să se ridice un abur alb, apoi albastru, care a umplut treptat întreaga
cameră. Nu se mai distingea nimic în jur. Se făcu mai întâi o liniște
nefirească. Ciripitul păsărilor din copacii din jur încetară brusc și alte
sunete începeau să prindă contur. Totul venea de departe, departe...Aburul
acela deveni treptat verde deschis, apoi tot mai închis până se concentră tot
într-o formă mică sferică deasupra mesei. Cei doi și-au desprins mâinile și
s-au așezat pe cele două scaune care apăruseră în spatele lor. Au așteptat
câteva clipe...
- De ce m-ați chemat? Se auzi o
voce îndepărtată care venea din toate părțile.
- Vrem să știm cum scăpăm de
blestemul magilor negri, noi cei din Arhipelagul Celor Trei Insule!
- Cele Trei Insule...Este o vrajă
foarte puternică pe care n-o puteți distruge cu nimic din lumea asta! Este prea
puternică!
- Și atunci ce avem de făcut?
- Găsiți Piatra Soarelui și vraja
dispare. Până atunci trebuie să rezistați mai departe așa cum ați făcut-o până
acum.
Ucenicul, cu gândul la primul
răspuns al oracolului de smarald, întrebă cu jumătate de glas:
- Ai spus că nu putem distruge
vraja cu nimic din lumea asta. Atunci înseamnă că o putem face cu ceva din
lumea lor? Ucenicul nu se aștepta la niciun răspuns dar lansă întrebarea.
- Da, așa este. Din lumea lor
puteți s-o distrugeți! Dar mai întâi va trebui să acumulați forță, multă forță
de la pietrele prețioase de pretutindeni…Acum
plecați.
Deși n-au stat mult acolo erau toți
epuizați. Ucenicul se simțea vinovat de îndrăzneala lui și dorea să plece cât
mai repede de acolo. Totuși băgă de seamă că ceva s-a petrecut cu brațele sale.
Le simți mai mari și chiar mai…tari!
- Oracolul nostru, cel din Piatra
Soarelui, vorbea despre cheile desfacerii vrăjii. Azi cred că am descoperit o
primă cheie, afirmă gânditor Înțeleptul Goreh. Îți mulțumim prietene pentru
sprijinul acordat. Acum te rog să ne ajuți să ajungem mai repede pe corabia
noastră.
Cei doi
își luau adio de la Țărmurile Apropiate admirând peisajul acela fantastic de
sub ei din interiorul unui nor alb care devenea tot mai mare și mai rapid.
Apucă să vadă și câteva plantații cu flori galbene și se tot întreba ce-or fi
acele flori? Ceva mai încolo, un parc de distracții pentru copii...Pe extrema
sudică identifică o cetate ascunsă în spatele unei păduri cu arbori de fier.
Tunuri lucitoare, trupe în curtea interioară și în spatele cetății. Undeva în
depărtarea, pe Marea Albastră corabia lor, Viteazul Mărilor, îi aștepta
liniștită.
- Nu plecăm până nu consemnăm totul
în caietele noastre, micuțule. Ai auzit și tu. Va trebui să prindem puteri în
preajma pietrelor prețioase din toate Ținuturile. Acestea ne dau forță să
învingem!
- Am înțeles, maestre!
Ucenicul își scoase din tolbă
Atlasul Neterminat și începu să scrie cu tocul său căteva rânduri pe ultimele
file, să schițeze o serie de desene. Privi cu coada ochiului la Goreh care doar
mișca tocul deasupra foilor albe din Jurnalul de bord și rândurile se așterneau
cu iuțeală în urma tocului. Filă după filă, Înțeleptul așternu toată povestea
din Ținuturi acolo în jurnal.
Când credeau că pot porni liniștiți
la drum Goreh simți pericolul. Dragonul Drops se apropia deja cu aripile larg
desfăcute. La nici 500 de metri o corabie a barbarilor se îndrepta cu viteză și
cu tunurile pregătite de atac!
- Ne-au simțit prezența
Înțeleptule! Acum știu că am pornit în călătorie! Vorbi Ucenicul privind prin ochean:
„Bruma morții” vine cu viteză spre noi!
- Își dau seama că de data asta o
să fie altfel. Nu ar fi venit atât de repede după noi dacă nu ar fi realizat că
…Goreh nu apucă să-și ducă ideea până la capăt. Primul proiectil căzu aproape
de „Viteazul” lor și acum trebuia să facă ceva urgent. Rosti una din formulele
sale: Cej aj taj nek aku tak sak dik spak
rak m! Când ceața învălui aproape complet corabia, Apă-de-Ploaie apucă să-l
vadă pe Drops scoțând săgeți de foc iar țipetele și urletele barbarilor au fost
ultimele sunete pe care le-a mai auzit înainte să se trezească la mare distanță
de locul acela.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu